Coronavirusul închide spitalele României! Orașul în care s-a pus lacăt pe Secția ATI

Coronavirusul închide spitalele României! Orașul în care s-a pus lacăt pe Secția ATI
Publicat: 27/03/2020, 09:05

Încă un spital din România pune lacătul pe uși. La Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă a intrat în carantină după ce s-a confirmat încă un caz de infecție cu noul coronavirus.

Într-un comunicat de presă, conducerea instituției arată că a fost obligată să recurgă la această măsură.

„În urma rezultatelor pozitive testării a doi pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean, alte două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate. Unul dintre pacienţi s-a aflat la Terapie Intensivă, când a fost confirmată infecţia cu Covid-19. Prin urmare, Secţia de Anestezie şi cea Terapie Intensivă a fost pusă imediat sub carantină şi a început testarea celor 13 persoane care au fost de gardă”, se precizează în comunicatul de presă.

Referitor la restul personalului ATI, adică 46 de cadre medicale, acestea „vor rămâne acasă obligatoriu în autoizolare, până când vor fi cu toţii testaţi, în următoarele 4-5 zile”.

Pe de altă parte, tot la spitalul din Sfântu Gheorghe a ieșit pozitiv şi testul unui alt pacient cu simptome suspecte, care era internat prin Urgenţă. „Iniţial, pacientul nu a informat personalul că s-a întors din străinătate, de aceea a fost internat la Secţia Pneumoftiziologie, iar după constatarea simptomelor suspecte a fost transferat la Boli Infecţioase, unde i-a fost efectuat testul pentru coronavirus. În ambele cazuri, s-a pornit o anchetă epidemiologică, în urma căreia toate cadrele medicale care au avut contact cu pacienţii intră obligatoriu în autoizolare la domiciliu. În acest moment, nu este necesară altă măsură decât carantina instituită la Secţia de Terapie Intensivă”, anunță conducerea spitalului.

Potrivit comunicatului de presă, până acum s-au efectuat 106 teste în rândul personalului din secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Blocul de naşteri şi celelalte secţii unde au existat contacte directe cu cazurile confirmate, iar șase dintre acestea au ieşit pozitive.

Duminică după-amiază, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat că unul dintre angajaţi a fost depistat pozitiv la testul Covid-19, iar a doua zi au fost diagnosticaţi pozitiv și patru medici. Drept urmare, Secţiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri au intrat în carantină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President”...
×